Sunt pregatita pentru viitorul meu. Pentru o perioada destul de lunga, m-am temut pentru viitor. Pentru ca nu stiam ce vreau si pentru ca mai degraba ma gandeam la ce vor altii pentru mine decat la ce vreau eu cu adevarat si pentru ca imi era frica de esec, de a ii dezamagi. Acum, insa, realizez ca nu este nici un esec pentru mine. Nu in cazul acesta. Este o oportunitate de a creste, de a experimenta.
Desi mi-am dat seama ce specializare vreau cu un an in urma, de abia acum mi-am dat seama cum vreau sa fie viata mea. A fost o calatorie lunga, anevoioasa pe alocuri, dar majoritar frumoasa. Am realizat ca, pentru mine, cariera nu e cea mai importanta, ci bunastarea din jurul meu pe care o creez si o pot oferi. Tot ce voi face si voi trai ma vor ajuta. Din toate pot invata cate ceva pentru a deveni cea mai buna versiune a mea.
Frica de esec e un bun catalizator pentru a te motiva, dar cand frica e conditionata mai mult de familie, trebuie sa schimbi ceva. Ce inseamna esecul pentru tine? A pica un examen, a amana visul tau cu un an-2 sau a nu te dezvolta ca persoana, atat spiritual, cat si in privinta carierei?
Vorbeam cu cea mai buna prietena a mea de traiectul in invatatura si cum ne-am schimbat si de ce. In scoala generala, am fost in top 4 mereu. Nu imi placea neaparat sa invat, dar imi placea sa obtin rezultate bune, in speranta de a ii face pe ai mei mandri, chiar daca rar primeam laude din partea lor. Nu am fost motivata sa invat din placere nici acasa, nici la scoala. Din pacate, sistemul de invatamant nu ajuta copiii pentru viitor, nu ii motiveaza, nu ii invata aproape nimic practic.
In liceu, stiam ca invat repede, ca retin bine si astfel, invatam exact cat trebuie pentru a avea note bune. Eram mandra ca sunt la un liceu foarte bun si era suficient pentru mine.
La facultate, cantitatea si dificultatea materiei de invatat nici nu se compara cu cea din liceu. Si nemaifiind obisnuita sa invat zilnic si avand inca gandirea din liceu, am inceput sa am greutati in a invata, mai ales in a ma motiva de a invata. Au aparut restantele, multumirea doar de a trece examenul, nepasarea din ce in ce mai pronuntata de la an la an fata de note si fata de cunostintele acumulate pentru mine si nu doar pentru a trece examenele. Nu am fost o studenta proasta, dar am avut o gandire copilaroasa, lenesa. Stiu (si am stiut tot timpul) ca pot mult mai mult, dar ramaneam la acelasi stadiu, nedandu-mi silinta cat as fi putut, gandindu-ma ca oricum nu conteaza notele din facultate si ca nici sistemul de invatamant universitar nu arata adevarata valoare a unui student.
Am terminat facultatea. Si nu ma simt pregatita pentru a intra sa lucrez in domeniul medical. Pentru mine, a lucra in domeniul medical este o onoare, pe care doar cei mai buni ar trebui sa o aiba. Iar eu, acum, dupa ce am trecut prin cel mai bun sistem de invatamant valabil in Romania, nu ma simt una dintre cei mai buni.
Revenind la planurile mele pentru cariera, stiu ca nu voi renunta la visul meu, iar atunci cand voi incepe sa lucrez, o sa fie momentul pentru o etapa noua, imbunatatita. Chiar daca am fost o studenta mediocra, voi fi un medic foarte bun! S-a terminat cu copilariile si cu leneveala. Am devenit adult. Nu mai conteaza ce cred parintii, ce vor parintii, ce planuri au ei pentru mine. De acum inainte sunt adult si stiu ce e bine pentru mine si cum vreau sa fiu ca persoana si ca doctor!