Ceaţă

Merg prin ceaţă. Îmi oferă acel sentiment de Crăciun, de copilărie. Nu mă deranjează frigul ce îmi înroşeşte nasul şi îmi albeşte părul. Acelaşi frig era prezent când ne dădeam cu sania, când construiam oameni de zăpadă sau ne băteam cu zăpadă, ne însoţea la colindat, fiind martor la bucuria noastră inocentă.

Mă simt învăluită în ceaţă. În multe aspecte. Dar ştiu că le voi găsi rezolvare sau viaţa îmi va oferi rezolvare.

Oameni din viaţă

Un om trece prin viaţa unei persoane şi nu va însemna nimic, dar pentru altă persoană va avea o însemnătate aparte.

Pentru mine, bunica mea face parte din categoria oamenilor care şi-au lăsat o amprentă impresionantă. M-a învăţat să încerc să fiu o persoană bună indiferent de încercările vieţii, să le acord oamenilor o şansă sau chiar mai multe, să iubesc ceea ce mă înconjoară: oameni, animale, natură, să cred în Dumnezeu. O parte din sufletul meu probabil se datorează ei. Trebuie să îi mulţumesc.

Ar trebui să mulţumim mai des persoanelor din jurul nostru datorită cărora avem un gând bun, dorinţa de a realiza ceva, sentimentul de apartenenţă, de iubire, mulţumirea de sine… datorită cărora suntem mai buni.

Sper ca în decursul vieţii mele să pot să fiu o asemenea persoană, prezenţa mea în această lume să aducă o contribuţie binelui.

Visez...

Visez la o iubire a mea... Visez să mă iubească, să mă respecte. Visez să iubesc.
Fiecare are ideea lui de iubire înainte de a o întâlni, iar fericiţi sunt cei care atunci când îşi găsesc acea jumătate de portocală, se simt întregi. Nu să îşi regăsească întru totul acea idee, dar să existe o părticică din ea, iar restul să se completeze de la sine, cei doi să îşi creeze povestea întru-un mod specific lor, căci suntem diferiţi.
Visez... visez...
Cum vrei să fie povestea ta? În sufletul fiecăruia cred ca există această idee. Stai, închide ochii şi găseşte-o.