joi, 30 decembrie 2010

Obosită

Obosită. Şi nu mă refer la oboseală fizică.
Simt că toată lumea se descurcă şi numai eu nu. Şi mai sunt cei pe care nu-i interesează. Şi pe mine mă interesează! Poate prea mult.
Toată lumea învaţă, numai eu nu.
Toată lumea iubeşte, numai eu nu.
Toată lumea se distrează, numai eu nu.
Toată lumea traieşte, numai eu nu.

Acesta e un vis. Vreau să mă trezesc!

luni, 27 decembrie 2010

El

Cum e să simţi că îti fug picioarele de pe pământ când îl vezi şi inima să-ţi bată de parcă tocmai ai participat la un maraton, iar apoi răspunsul lui la salutul tău să ţi se pară lipsit de sentimente, parcă adresat unei oarecare cunoştinţe? De ce apoi am avut senzaţia că a fost un vis, deşi memoria nu mă înşeală şi realizez ce s-a întâmplat, dar în acele câteva momente am uitat că sunt alături de prietena mea, nu m-a interesat cu cine e el, nici măcar nu m-am uitat la ceilalţi, nu i-am analizat cum fac de obicei pentru a ţine minte feţele lor. Am trecut cu privirea peste acele persoane, dar în gol.
Nu ştiu el ce a gândit, poate l-a deranjat întâlnirea sau poate s-a bucurat, dar de ce a avut acest efect asupra mea? De unde aceste sentimente? De ce?
Nici acum, după atâţia ani, nu ştiu ce simt pentru el. Un amestec de prietenie, iubire, o compatibilitate evidentă a multor însuşiri, dar în acelaşi timp o oarecare nevoie de crearea unor existenţe distincte, desfăşurarea unor evenimente şi sentimente proprii.
Mult timp am avut impresia că viaţa mea va începe în curând, adevărata mea viaţă!

De multe ori am avut această senzaţie, încă din adolescenţă, ca şi cum aş fi luat o scurtă pauză de la propria viaţă, intrând pe pilot automat, ulterior urmând să mă trezesc din această stare şi să simt că într-adevăr trăiesc viaţa mea şi că mă bucur să mă aflu în ea.