miercuri, 28 mai 2014

Dependenta

De locuri nu cred ca am fost vreodata. Intotdeauna m-am bucurat plecand in alt loc, nefiindu-mi dor de vechiul loc. Poate am fost cu sperante si cu teama in acelasi timp, dar fara sa imi para rau. Si ma gandesc: e bine ca nu sunt dependenta de un loc si ma pot integra aproape oriunde, dar asta inseamna ca inca nu simt nici un loc ca fiind al meu. Si vreau un loc al meu! Locul meu l-am vazut intotdeauna legat de cate o persoana.
Si... nu cred ca e bine ca devin dependenta de persoane. De prieteni, de iubiti. Nu as putea sa am o existenta deosebita fara prieteni. Imi place sa impartasesc bucuria mea, imi place sa stiu ca sunt cateva persoane care mi-ar fi alaturi neconditionat. Sa ne fim alaturi si la bine, si la greu. Dar e greu cand una dintre aceste persoane te dezamagesc. Si totusi, cu timpul am devenit putin indiferenta in ceea ce priveste suferintele din prietenie. Detasata.
Dar in ceea ce priveste afectiunea fata de un baiat, devin destul de repede dependenta de el. Si nu imi e prielnic. Pentru ca daca ajung sa il iubesc, cred ca se va repeta povestea. Ideea e ca azi m-am surprins cu sentimente de dor si de a vrea sa vorbesc cat mai mult cu cineva si imediat mi s-a facut frica. Azi mi-am dat seama ca imi e frica sa iubesc din nou. Si sunt dezamagita de mine: nu sunt dintre cei curajosi!