Ganduri de student

A venit momentul. De a imi cladi un viitor de doctor excelent. Mai am 2 ani de facultate. Simt ca pana acum nu am reusit sa fiu cea mai buna varianta a mea. Mi-am dat silinta, dar nu suficient.
Mai am 2 ani pana la examenul de rezidentiat de care voi profita la maxim.
Voi invata in fiecare zi. Imi voi contoriza orele de studiu intr-un caiet. Voi deveni studenta la medicina care visam sa devin in scoala si liceu.

Sunt captiva intr-o poveste fericita. De basm. Am scapat chiar si de capcaun. Mai exista pe alocuri destainuri, nepotriviri, dar potrivirile sunt de apreciat. Va veni si sfarsitul povestii, dar care va fi acela? Momentan, nici nu conteaza. Trebuie sa ma bucur de poveste. Nu trebuie, ci aleg.

Acasa

Ador cum se vede copacul cel mare de la fereastra noului meu dormitor. Dormitorului nostru. Stand intinsa in pat, din locul meu, vad sutele de ramuri si ramurele. Si ma incanta. Imi da un sentiment asa placut aceasta priveliste si faptul ca constientizez ca privesc din spatele geamului, de acasa. Da, acasa. Am simtit aceasta casa ca acasa inca de prima data cand am intrat in ea, de cand am vazut bucataria si sufrageria mari, baia draguta si dormitoarele cochete. Si factorul cel mai important: ca impart toate acestea cu o persoana minunata.

Capitole

Viata nu merge intotdeauna pe drumul cel mai lin. Cateodata este nevoie sa recunosti ce te face fericita si sa fii hotarata. Atunci ia nastere un nou capitol. Capitol pentru ca ai schimbat ceva si urmeaza ceva nou, cu legatura cu anteriorul capitol, dar ceva diferit. Bun? Rau? Inca nu stii.
Ar trebui sa incercam sa fim fericiti mereu, nu doar sa ne gandim "Fac asa ca voi fi fericit peste 1, 2, 10 ani". Da, trebuie sa fii si prudent, sa te gandesti ce te face sa te dezvolti si sa urmezi calea aceea SI intre timp sa iti acorzi si tie timp si sa actionezi pentru a fi fericita.

Toamna

Miros aerul din Sibiu. Si e incarcat. Realizez ca am inceput sa asociez toamna in Sibiu cu grijile, deorece e vremea restantelor si le-am avut in fiecare an. Acum ca am scapat mai repede, pot sa stau si eu linistita. Dar... ceva lipseste.
E ciudat cum grijle sunt definite la fel peste tot, dar simtite diferit. Grijile oamenilor din New York, poate chiar mai mari decat grijile sibienilor, nu lasa aceeasi amprenta pe fetele lor.
M-am schimbat de fiecare data cand am stat mai mult de o saptamana intr-o tara: in Italia am invatat sa fiu calma si sa ma bucur de ce imi ofera viata, in Turcia mi-am revenit dupa o perioada nefasta si am recapatat incredere in mine ca suflet bun, iar in New York am capatat incredere la un nivel cum nu credeam ca voi avea vreodata. Acum cred in mine ca femeie, ca viitor doctor, ca persoana, ca iubita.

Noptile sunt facute pentru a dormi. Si cateodata pentru a te distra.

Ciudat. Desi stiu ca am picat examenul, sunt calma. Stiu ca imi creaza cateva probleme, caci va trebui sa ma intorc in septembrie in Romania si nu stiu daca voi mai avea voie sa ma intorc in America sa continui munca. Dar imi imaginez cum voi invata in metrou si in parc (in New York!) si ma simt mult mai motivata decat m-am simtit tot anul acesta. Da, voi munci, dar sper sa imi fac programul in asa fel incat sa am timp si sa ma relaxez o zi pe saptamana, sa ma duc in parc si sa invat.

Desi a parut ca am trecut destul de repede peste soc, de fapt mi-am incarcat timpul cu tot felul de activitati pentru a ma motiva si pentru a nu-mi pierde mintile. Am reusit sa nu clachez, dar nu am reusit partea cu motivarea.
Oare cum m-au vazut ceilalti in aceasta perioada? Puternica sau speriata? Optimista, pesimista? Naiva sau realista?
Increzatoare in mine?  Am atatea dubii si neclaritati. Sunt sigura pe mine ca persoana, dar nesigura pe fapte, lucruri, facultate.

Mai am respect pentru foarte putine persoane din facultate (una singura cred, de fapt, si anume profa de fiziopat). In rest, am impresia ca nimeni nu lucreaza in interesul studentilor. Intr-o zi am asistat de pe hol la o intalnire a consiliului si atunci mi s-a facut sila de toti. Cei care se gandeau si la binele nostru, nu erau si nu se faceau auziti suficient, se ofticau, se ridicau si plecau. Si astfel castigau ceilalti, caci erau mai incapatanati si mai hotarati, din pacate impotriva binelui studentilor. Pana si de studentii din consiliu ti se face sila. Nu se gandesc la binele colectiv si pentru binele celorlalti studenti, doar pentru cel personal. Sunt pupincuristi. Ciocoii din toate timpurile ar putea sa ia notite de la ei.
Nu stiu cum o fi in alte tari, dar aici ti se face sila de sistemul educational. Si de multe alte sisteme. Si ma gandesc: de ce vreau inca sa raman in tara? O fi mai bine dupa ce incepi sa muncesti?
Tin la limba mea, la frumusetea naturii romanesti, la amintirile copilariei mele si as vrea si copiii mei sa aiba parte de jocurile, calatoriile, gratarele (de ce nu?) de care imi amintesc cu drag. D'aia. Oare vom schimba ceva candva? Astfel incat sa te bucuri ca traiesti aici.

Ce e in neregula cu mine?

Mi-era dor de tine. Si m-ai sunat. Si am inceput sa visam amandoi la viata ce va urma in doi. Si mi-a venit sa plang. De fericire si de tristete in acelasi timp. Pentru ca mi-a trecut prin cap gandul stupid: "De ce nu a mers din prima? Cu Vlad?". Poate am avut acest gand doar pentru dorinta de a nu fi suferit. Nu il mai iubesc pe Vlad. Si incep sa te iubesc pe tine atat de mult si te apreciez enorm. Poate si din aceasta cauza: mi-e frica de ce incep sa simt, mai intens. Nu mi-e frica sa te iubesc. Mi-e frica sa nu visez degeaba.
Esti cum visam sa fie partenerul meu. Pana acum. Ne vom schimba impreuna? Sau ne vom schimba separat, desi locuind in aceeasi casa?
Sper ca nu te vei trezi intr-o zi cu gandul ca nu a meritat rabdarea de care dai dovada cu mine.

"Colectionez oameni."

Imi place sa las un impact placut asupra oamenilor. Chiar daca nu isi mai aduc aminte de conversatiile noastre sau de imaginea mea, sa aiba amintire un sentiment placut fata de cum s-a simtit in compania mea.
Imi place sa cunosc cati mai multi oameni si sa vad ce e mai bun in ei. Unii sunt cu adevarat frumosi. Ma bucur ca am avut posibilitatea sa cunosc asemenea oameni (si voi mai cunoaste). Chiar daca nu tinem legatura constant, inima mea se bucura cand imi trimit un mesaj de "La multi ani!" sau ma intreaba ce mai fac din cand in cand. Pentru ca stiu ca sunt sinceri daca se intereseaza de mine sau imi ureaza ceva.
Sunt emotionata de plecarea in America. Imi voi face prieteni sau ma voi simti singura? Sper sa cunosc si cativa oameni buni, frumosi. O noua cultura, poate atat de diferita de a noastra. Visez sa stau in Central Park si sa scriu in caiet despre locuri, oameni si impactul asupra mea.

Simt ca te iubesc. Cu adevarat. Genul de iubire despre care se spune ca atunci cand o intalnesti, iti dai seama de ce nu a mers cu altii inainte. Genul de iubire pentru care esti recunoscator. Genul acela de iubire... despre care se vorbeste, se scrie, pe care am visat-o de multe ori si poate chiar renuntasem sa mai cred in ea.
Incercam sa imi amintesc daca asa te-am iubit si inainte. Si nu imi amintesc. Stiu ca nu ne-am certat niciodata. Nu imi aduc aminte despre ce vorbeam in afara de activitatile de peste zi.
Nu stiu de ce atatea ganduri. Cred ca mi-e frica. Acum nu imi este frica doar ca voi fi eu ranita, mi-este frica si ca te voi rani eu pe tine. Pentru ca nu meriti asta, esti deosebit.

Incredere si iubire

"Iubirea mea nu e bazata doar pe sentimente, ca sa stii, iubirea mea implica si logica, ratiune si common sense. Toate la un loc reprezinta iubirea mea pentru tine. Adica sentimentele sunt sustinute de argumente logice rationale si de bun simt ! Sa nu crezi acuma ca sentimentele mele fata de tine sunt mai putin puternice, ci dimpotriva sunt incredibil de puternice si devin mai puternice pentru ca sunt intarite de argumente!"
 
Ma cuceresti. Si ma uimesti. In fiecare zi mai mult, in cel mai placut mod posibil. Incepi sa imi refaci increderea. Te rog, nu ma rani si tu.
Stiu ca nu iti e indiferent ca voi locui si cu baieti in NY, dar ma uimeste tot ce mi-ai spus. Nu ma asteptam sa reactionezi asa frumos si cu atata iubire fata de mine. De ce ma iubesti asa de mult doar dupa o luna? Cum poti sa ai in inima atata iubire doar pentru mine? Sper ca de data asta, nu ma inseala inima si sunt indreptatita sa cred in cuvintele tale.

Dor

Sunt entuziasmata. Si totusi, ceva doare. Poate dorul. Nu cred ca am mai simtit vreodata un dor asa de puternic. Sunt ingrijorata. Si nu stiu de ce. Poate tot din cauza dorului.
Mi-a mai fost dor, dar ce simt acum este un sentiment nou-nout. Si nu pot sa ma decid daca o fi bun sau rau.

P.

Este singurul barbat caruia i-am aratat blogul meu. Am vrut sa stie totul despre mine: si despre dezmagirile mele, si despre capacitatea mea de a iubi, si despre felul meu copilaresc de a fi si dorinta de a fi protejata.
Am simtit ca l-am ranit cu lipsa mea de incredere. Si, desi nu stiu cata incredere sa am in relatia noastra de iubiti, am incredere in prietenia lui.
Este un barbat rar: sincer, tandru si, cred, capabil de iubire.Genul de iubire pe care o vreau si eu. Nu ma indoiesc de asta. Ma indoiesc oarecum de compatibilitatea noastra(pentru fazele caracteristice lui de a fi apropiat de toata lumea), pentru ca am dezvoltat o mica gelozie din cauza neincrederii. Si sper ca nu se va plictisi de mine.
Daca vom ramane impreuna, sper ca va ramane cu sentimentul instinctual pe care il are acum: acela de a ma iubi, de a ma face fericita non stop. Si ca ma va considera cea mai frumoasa, chiar si in momentele mele cele mai rele. Daca ma vei face sa ma indragostesc de tine si sa te iubesc, vei fi apreciat si iubit si vei fi alintat cat pentru toate dezamagirile pe care le-ai avut si tu inainte in dragoste. Inca nu iti pot promite ca asa voi simti peste un an, dar cand voi sti sigur, cred ca va fi pentru totdeauna.

Dependenta

De locuri nu cred ca am fost vreodata. Intotdeauna m-am bucurat plecand in alt loc, nefiindu-mi dor de vechiul loc. Poate am fost cu sperante si cu teama in acelasi timp, dar fara sa imi para rau. Si ma gandesc: e bine ca nu sunt dependenta de un loc si ma pot integra aproape oriunde, dar asta inseamna ca inca nu simt nici un loc ca fiind al meu. Si vreau un loc al meu! Locul meu l-am vazut intotdeauna legat de cate o persoana.
Si... nu cred ca e bine ca devin dependenta de persoane. De prieteni, de iubiti. Nu as putea sa am o existenta deosebita fara prieteni. Imi place sa impartasesc bucuria mea, imi place sa stiu ca sunt cateva persoane care mi-ar fi alaturi neconditionat. Sa ne fim alaturi si la bine, si la greu. Dar e greu cand una dintre aceste persoane te dezamagesc. Si totusi, cu timpul am devenit putin indiferenta in ceea ce priveste suferintele din prietenie. Detasata.
Dar in ceea ce priveste afectiunea fata de un baiat, devin destul de repede dependenta de el. Si nu imi e prielnic. Pentru ca daca ajung sa il iubesc, cred ca se va repeta povestea. Ideea e ca azi m-am surprins cu sentimente de dor si de a vrea sa vorbesc cat mai mult cu cineva si imediat mi s-a facut frica. Azi mi-am dat seama ca imi e frica sa iubesc din nou. Si sunt dezamagita de mine: nu sunt dintre cei curajosi!

Precaut.

Te-ai gandit vreodata ca in viitor oamenii nu vor mai iubi? Datorita atator dezamagiri din prezent, atator persoane care se joaca cu sentimente si care ii transforma si pe altii eventual in persoane precaute, cu carapace cu lacat, care la randul lor vor rani alte persoane, nu din rautate, ci datorita carapacei, vor ajunge sa le fie frica sa iubeasca, iubirea va fi un subiect tabu la care numai cei bravi vor visa. Vor avea toti o frica colectiva de a iubi, inradacinata de stramosii lor, adica noi. Cei care iubesc vor fi proscrisi, judecati, blamati.
Nu e pacat?
Si atunci de ce nimeni nu se gandeste la asta? De ce toata lumea se avanta in relatii nepasatori de inima lor sau a celui de langa ei? De ce te avanti intr-o relatie, jurand ca e serioasa, cand maine il vei rani pe cel care te iubeste? Facem colectie de suflete frante? In modul acesta, vom sfarsi sa fim toti franti...

Program de studiu

Trebuie sa devin mai educata. Sa ma educ sa fiu mai motivata, sa am un program. Ma entuziasmez de ceva anume, apoi dupa o perioada renunt. Doar daca cineva depinde de acel ceva, il duc la bun sfarsit. Daca nu, il las in deriva.
Cand e ultima oara cand am facut ceva maret pentru mine? Nu imi mai aduc aminte. Nici nu stiu ce ar insemna ceva maret pentru mine.
Trebuie sa fiu... altfel. Sa pastrez esentialul, ceea ce ma face o persoana buna, dar sa schimb anumite chestii care pe termen lung nu imi vor aduce beneficii.
Ma gandeam zilele trecute ce usor imi era sa invat in liceu. Pentru ca aveam un program. Acum... tot spun ca ma apuc de invatat si nu reusesc sa ma strunesc.
Imi voi alcatui un program!

Caut.

Mm, as vrea sa mananc ciocolata neagra! As vrea sa mananc acea bucatica undeva unde nu am mai fost (o strada noua, un oras nou, o tara noua).
Sa calatoresc. Inca sunt in cautare... caut... Inca nu stiu cum vreau sa fie viata mea, unde ma incadrez. Poate nici nu ma incradez in ceva anume. Am o vaga idee... Stiu cine sunt, dar nu stiu ce vreau.
Stiu ca vreau sa fiu fericita. Stiu ce lucruri marunte ma fac fericita. Dar nu stiu ce lucruri mari ma fac fericita. Am o varsta cand viata mi-a fost deja definita, nu mai vreau sa o apuc pe alt drum. Dar vreau sa descopar lucrurile mari care ma fac fericita.

Ceva despre prieteni

Daca nu poti vorbi orice si nu poti rezolva disputele, nu iti este prieten! Sunt oameni ciudati pe lumea asta: oameni care iti vorbesc urat sau se poarta urat, iar apoi se asteapta sa iti ceri tu scuze pentru ca s-a creat o disputa. Nu te complica cu ei, inseamna ca oricum nu veti ramane prieteni!

Ce vreau?

Simt ca am un rol in aceasta lume, un tel spre care ma indrept din ce in ce mai mult. Singura problema este ca nu stiu inca despre ce este vorba. Si sincer... nu cred ca va avea foarte mare legatura cu medicina.
In ultimele saptamani, poate luni, m-am simtit ca nu apartin acestei lumi, lumea care candva ma incanta, lumea doctorilor. Dar astazi mi-am dat seama ca mi-este dor de spital, ca acolo ma simt cel mai acasa si mai in largul meu.
Poate voi face ceva ce va fi maret in afara medicinei, dar voi fi amintita si ca un bun doctor, de asemenea.
Acum stiu: voi avea mai multe roluri in aceasta calatorie numita viata. Unul, poate cel predominant, poate nu, va fi medicina... celalalt sau celelalte: inca trebuie sa descopar.
De acum inainte, fiecare nou an va fi "cel mai bun"! Am calitatile necesare pentru a putea deveni realitate.
Toti avem probleme. Pe unele le putem rezolva, altele ne definesc, poate intr-un mod bun, poate nu. Dar, la sfarsitul zilei, saptamanii, ce va conta este ca am fost capabili sa le depasim, sa trecem peste. Am facut cateva greseli. Acum ma indrept, iar aceasta sansa trebuie profitata la maxim. Este greu sa inveti din greseli, dar este benefic.
Trebuie sa ma intreb constant: "Ce vreau?". Raspunsul este simplu: sa ajut oameni.

Nu ştiu să prioritez lucrurile. Mă simt pustiită. Şi săptămânile astea chiar mi-am dat silinţa. Mi s-a luat.

Frică

Vreau să ajut lumea, dar încă nu ştiu cum, nu ştiu ce mi s-ar potrivi. Am dat la această facultate cu ideea că voi ajuta şi aşa mi s-a părut cel mai potrivit pentru că nu ştiam altă modalitate. Adevărul este că învăţământul nu te ajută să îţi dai seama ce vrei sau la ce eşti bun. Mi-e frică. Pentru că după atâţia ani de facultate nu ştiu ce vreau, nu ştiu dacă voi fi mulţumită cu ceea ce voi face zi de zi. Mi-e frică pentru examenul de mâine. Pentru că nu cred că îl voi trece, deşi m-am chinuit mult să învăţ. Şi viitorul meu este foarte nesigur. Mi-e foarte frică. Şi nu pot vorbi cu nimeni despre asta.
Vreau să fiu sigură de un singur lucru: că voi fi bună la ceea ce voi face. Iar când voi fi bătrână, nu vreau să am remuşcări şi regrete.

Mă ridic

Câte dezamăgiri într-o viaţă de om, indiferent cine ai fi! Ce puternic este spiritul omenesc! Odată cu cunoaşterea, conştiinţa, vin şi dezamăgirile. Dar... dar... rezistăm! Ne împiedicăm, cădem sau ne clătinăm, dar apoi ne ridicăm. Ne tot ridicăm. Câteodată mai repede, alteori foarte greu, dureros, câteodată râdem, alteori plângem, alteori suntem indiferenţi, ne avântăm înainte iar sau devenim mai precauţi... dar ne ridicăm şi asta contează.

Nu e răzbunare, e doar viaţa!

Va veni vremea când îţi vei da seama că ai pierdut pentru că te-ai trezit prea târziu. Nu ştii ce vrei. Nici eu nu ştiu, dar nu las ocaziile să treacă pe lângă mine ca şi când nu ar însemna nimic. Nu aţâţ ca apoi să dau înapoi.
Viaţa e frumoasă, chiar e! Aşa că: înainte cu tupeu! Voi face tot ce e nevoie pentru a fi fericită. Am nevoie de distracţie din aia nebună şi tembelă.

Înăuntru

Cunosc atâţia oameni frumoşi! Poate pentru că văd ce e mai bun în ei, reuşesc să le scot la iveală sentimentele frumoase, faptele frumoase, gândurile bune. Sau poate Dumnezeu mi-i scoate în cale cu un scop anume. Tot ce ştiu este că are grijă de mine.
Am legat prietenii, câtorva încerc să le fiu aprope, alţii îmi sunt aproape doar în suflet, căci mi-este greu să găsesc subiecte de discuţie, deşi îmi sunt atât de dragi. Oare lor le sunt şi eu atât de dragă? Oare am avut o oarecare influenţă? Oare ştiu că îmi sunt prezenţi în gânduri şi că fac parte din mine?
Îmi cunosc două, sau poate chiar trei, suflete pereche, suflete cu care aş putea să îmi clădesc cândva o viaţă. Credeam că sunt singură din punct de vedere sentimental, dar după o mică lungă conversaţie cu B. ... deşi nu am nimic fizic cu niciunul dintre cei trei, îmi dovedesc că există bărbaţi care să îmi fie compatibili, care să îmi poată dezbrăca sufletul, ceva înlăuntrul lor este în perfectă armonie cu ceva înlăuntrul meu. Ei depăşesc orice zid pe care aş încerca să îl ridic. Pentru ei, sunt ca o carte deschisă. Cum este posibil să îmi citească gândurile? Cum este posibil să mă cunoască atât de bine cum mă cunosc numai eu? Cred că doi.

Reminder pentru viitor

Nu vreau să îmi pierd inocența complet. Nu vreau să fiu asemenea tuturor celorlalți. Eu sunt eu. Vreau să mă cunoască așa cum sunt. Iar asta este o parte din mine. Până nu de mult, una importantă.
Mă gândeam că poate prezentul va conta mai mult, clișeul "să trăiesc momentul", iar în ultima perioadă așa a fost, dar în momentul respectiv va conta și viitorul, nu numai prezentul.
Orice faci se va răsfrânge în viitor, așa că voi trăi momentul numai pentru lucrurile care vor fi benefice pentru viitor, care mă vor ajuta cu ceva, voi învăța ceva din ele sau mă vor schimba benefic.

Simt

Mă simt dezolată. Pentru că o studentă iminentă a murit pentru a învăţa mai mult, iar eu stau şi pierd timpul degeaba şi de multe ori nu învăţ la timp, iar apoi îmi pare rău. Nu am cunoscut-o, aşa că atunci când îmi pare rău pentru ea, îmi pare rău pentru medicul care ar fi fost şi pentru mine că nu fac mai mult pentru cariera mea.
Trebuie să îmi reamintesc că facultatea mea e ca o slujbă, asta însemnând că ar trebui să îi acord atât timp cât aş acorda unei slujbe dacă aş munci. Deci de acum înainte, voi învăţa în fiecare zi. Va fi cu adevărat slujba mea. Şi mă va ajuta, voi deveni o studentă mai bună pentru a putea fi un medic foarte bun.

Timp

Câteodată viaţa e scurtă. Dar dacă stai să te gândeşti, chiar dacă mori la 100 de ani, tot scurtă e. Timpul trece atât de repede! Chiar dacă decizi să îl trăieşti cu adevărat sau numai să treci prin el. Până la urmă, nu se numără în ani, ci în pasiunea cu care ai trăit, lucrurile pe care le-ai realizat şi cel mai important persoana care ai fost.
Sper să fiu o persoană din ce în ce mai bună, să îi pot ajuta pe alţii şi să profit de timpul pe care îl am.

America

M-am îmbarcat într-o nouă aventură. Poate cea mai mare de până acum! Sau cea mai mare e Medicina? Oricum, una dintre cele mai mari. Doamne ajută!

Doctor

Mi-am adus aminte de ce vreau să fiu doctor: să contez in viaţa cuiva, pentru viaţa cuiva. Nu ştiu dacă îmi va mulţumi cineva din suflet pentru meseria mea, dar dacă o va face, pentru câteva clipe, am contat.
Oare e posibil să contezi pentru o viaţă întreagă pentru cineva? Sau rămânem numai cu câteva clipe din când în când?

Sentimente... din Turcia

Acum am avut o stare... doar pentru un moment, aceeaşi cu starea pe care o aveam când am stat o lună în Turcia. Cât timp am stat acolo, am încercat aceleaşi sentimente de linişte, regăsire şi bucurie pe care le-am simţit când am fost în vacanţă în Italia pentru o săptămână jumătate, dar totuşi stările pe care le asociez celor două ţări sunt diferite. Oare fiecare ţară are o aură a sa? Vreau să descopăr asta. Deşi cred că întotdeauna voi vrea să mă întorc în România, iubesc să stau pentru o anumită perioadă înconjurată de oameni necunoscuţi şi să îi cunosc, de culturi diferite, cu peisaje diferite.
Iubesc să descopăr oameni noi, locuri noi, sentimente noi.
Fiecare ar trebui să descopere ce îi provoacă aceste sentimente. Acel sentiment pe care l-am avut când priveam norii și îmi imaginam cum pot atinge norii. Cât de catifelați erau în imaginația mea!