Linişte, furtună

Zâmbeşte, bucură-te! Păstrează-ţi inocenţa cât de mult poţi, chiar dacă alţii râd de tine. Odată pierdută, sufletul nu îţi va mai fi la fel, nu te vei mai bucura la fel. Vei începe să vezi răul din oameni... nu te speria! Mergi mai departe! Priveşte totul ca pe un teatru şi nu te lăsa prea mult afectat, dar învaţă din tot ce priveşti şi auzi.
Hmmm... maturitatea... Cine mi-ar fi spus că este atât de dificil să îţi păstrezi liniştea?
Zâmbesc... în fiecare zi. Dar de câte ori mă şi luminez când o fac?

Garoafe albe

Deschise. Pline de iubire. Dar tu... tu nu ma iubeşti. Şi nu înţeleg cum de m-am putut înşela atât de mult. Dar nu m-am înşelat, chiar erai altfel. Poate era doar teatru...
Şi mă gândesc cât de mult am decăzut de la începutul relaţiei noastre până la sfârşitul ei. Cum m-ai făcut să mă cert cu tine de atâtea ori şi să îţi declar iubirea printre lacrimi, sperând să redevii gărgăriţul meu. Cum am băut de două ori şi m-am ameţit foarte tare, purtându-mă ca o domnişoara alături de alţii, dar înjosindu-mă faţă de tine şi faţă de mine. Cum nu înţelegeam cum de poţi fi aşa de prost de nu distingi noţiunile de bine şi de rău.
Şi îmi pare rău că ţi-am dat inima mea pentru că o păstrasem pentru cineva special. Acum, înţeleg că nu tu erai şi nu eşti deloc special. Îmi pare rău să spun că am iubit un prost.

Îmi place sentimentul ăsta. Ca acum un an - doi. Sunt liniştită, liberă, împăcată. Sunt fericită cu ceea ce am.

Oh, unde eşti tu? Şi cine eşti tu? Te cunosc în momentul de faţă?
Te aştept.