Zi de vineri

Cafea, porumbei văzuţi de la fereastră, linişte, ciripit de păsărele, Yiruma, Secret Garden. Şi astfel m-am îndreptat către...
Parc, plimbări, conversaţii cu o prietenă, culorile naturii( frunze verzi, arămii, cer, trandafiri, unduirea apei), gustul copilăriei( suc Figo, biscuiţi cu ciocolată, zarzăre) şi Skittles.

Ploaia

Plouă. Îmi place să mă adăpostesc sub umbrela mea albastră şi să observ lumea grăbită şi îngrijorată. Uneori, mai văd câte un visător rătăcit, bucurându-se de stropii de ploaie, de linişte, de calmitate. Ne zâmbim unul altuia şi ne continuăm drumurile.

Plouă. Tună. Stau în camera de cămin şi mă gândesc... uneori pozitiv, alteori nu. Astăzi? Melancolic.

Plouă. Gărgăriţe mici de apă caldă cad peste mâinile mele, faţa mea, gâtul meu. Este plăcut să le simt suave pe trupul meu, ca săruturile unui iubit.

Plouă. De când nu am mai râs cu atâta poftă în ploaie, de când nu am mai călcat voioasă într-o baltă, jucându-mă! Mi-e dor.

Plouă. Dorm. Liniştită, ascultând simfonia naturii, bătăile în geamul meu.

Plouă. Mă uit la ploaia ce se prelinge pe fereastră, la drumul pustiu, la clădiri, la lumina felinarului care descoperă jocul voios sau monoton al picăturilor. De afară simt răcoarea anotimpului. Ai observat cum fiecare anotimp are mirosul lui?

Plouă. Beau o cafea sau un ceai. Mă gândesc la multe şi totuşi la nimic.

Plouă. Tună. Sunt liniştită sau mă sperii? Depinde.

Plouă. Vreau să iubesc.

Am o soră!

Nu ştiam sigur în ce constă acea prietenie. Ştiam decât că ne cunoaştem de 15 ani. 15 ani care ne legau. Faţă de alte prietene cu care poate păstram legătura sau poate nu, întotdeauna ne întorceam una la alta. Era surioara mea. Exact ca nişte surori, când eram mici nu ne înţelegeam, ne certam, ne şi băteam. Dar pe măsură ce am crescut am devenit mai apropiate una de alta. Aveam încredere în ea şi nu de puţine ori a fost confidenta mea, dar de multe ori o simţeam departe de mine, închisă în carapacea ei, cu secretele sale. Din când în când, scotea căpşorul din căsuţă şi mi se destăinuia. De câteva zile, a renunţat la armura împotriva mea.
Mă bucur că ai încredere în mine şi că eşti prietena mea. Te iubesc mult şi adu-ţi mereu aminte că nu eşti singură. Poate că această relaţie de prietenie nu a avut o evoluţie frumoasă, dar produsul final mă încântă. Tu, S., eşti sora mea şi mereu te voi considera aşa. Ai un suflet frumos, nu lăsa lumea haină să te schimbe!

21

După trei ani, mă simt refăcută. Nu mai sufăr, nu mai blamez pe nimeni, nu mai judec pe nimeni. I-am spus prietenei mele cum văd eu lumea după schimbarea produsă cu mine.

Fragmente şi gânduri

Totul e o carte, suntem o multitudine de oameni, fiecare aparte şi nu mă pot aştepta la nimeni să fie cum aş avea eu impresia că trebuie să fie. O persoană este ea însăşi, atât!
Sunt ca un spectator dintr-o sală de teatru şi pe timp ce trece mă perfecţionez: descopăr personajele, îmi dau cu părerea cum e bine, cum e rău, dar nu judec, pentru că ăla e rolul lor în piesa aia, ei nu vor să fie răi, pur şi simplu acela este scenariul pe care ei trebuie sa îl joace! 
Fiecare experienţă în viaţă îşi are rostul ei! Orice lucru îşi are însemnătatea lui şi, din păcate, mai ales lucrurile negative ne fac să ne maturizăm. Îmi pare bine că am trecut prin al 18-lea an al vieţii mele, cu toate suferinţele, acum da, îmi pare bine, pentru că ştiu că acele evenimente au contribuit mult la formarea persoanei care sunt azi, că nu mai sunt naivă, că nu mai pun botul, că nu mai mă ataşez aşa de uşor, că nu mai sufăr atât de repede şi că iau totul ca atare, iau personalităţile oamenilor ca atare şi nu încerc să-i transform, decât să îi înţeleg. Primii doi ani au fost grei. Foarte grei. Dar cât de mult m-au ajutat şi ce bine o să-mi prindă în viaţă! De abia ultimul an a fost mai liniştit şi multe s-au aşezat la locul lor în capul şi inima mea. Înainte îmi spuneam cât de mult mi-aş fi dorit să nu fi trecut prin acea dezamăgire, dar acum... oh, acum înţeleg de ce Dumnezeu m-a supus acelui test de viaţă. Nu este un test pe care trebuie să îl treci, ci unul din care, atunci când te vindeci, trebuie să realizezi că ai învăţat ceva din el, că, în nici un caz, nu a fost în van. 

De acum o să fie bine. Din nou bine. Un alt fel de bine, diferit de binele de dinainte de aceşti trei ani, dar bine!