Cum e să simţi că îti fug picioarele de pe pământ când îl vezi şi inima să-ţi bată de parcă tocmai ai participat la un maraton, iar apoi răspunsul lui la salutul tău să ţi se pară lipsit de sentimente, parcă adresat unei oarecare cunoştinţe? De ce apoi am avut senzaţia că a fost un vis, deşi memoria nu mă înşeală şi realizez ce s-a întâmplat, dar în acele câteva momente am uitat că sunt alături de prietena mea, nu m-a interesat cu cine e el, nici măcar nu m-am uitat la ceilalţi, nu i-am analizat cum fac de obicei pentru a ţine minte feţele lor. Am trecut cu privirea peste acele persoane, dar în gol.
Nu ştiu el ce a gândit, poate l-a deranjat întâlnirea sau poate s-a bucurat, dar de ce a avut acest efect asupra mea? De unde aceste sentimente? De ce?
Nici acum, după atâţia ani, nu ştiu ce simt pentru el. Un amestec de prietenie, iubire, o compatibilitate evidentă a multor însuşiri, dar în acelaşi timp o oarecare nevoie de crearea unor existenţe distincte, desfăşurarea unor evenimente şi sentimente proprii.
